Actualizat la: 18.05.2024

Concursul de proiecte ”Stimularea excelenței în cercetare” pentru anii 2024-2025

Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare anunţă lansarea concursului  de proiecte ”Stimularea excelenței în cercetare”.

 

1. Scopul concursului

Stimularea cercetărilor științifice de înaltă calitate, care aduc valoare adăugată în dezvoltarea de noi direcții de cercetare, contribuie la descoperiri importante, creează și dezvoltă în mod original modele, teorii și metode deja cunoscute, aplicabile în diverse domenii ale științei.

 

2. Obiectivele concursului

  • Stimularea activităților de cercetare și dezvoltare prin implementarea unor teme inedite în concordanță cu tendințele actuale ale domeniilor științifice și/sau dezvoltarea pe plan național și internațional.
  • Obţinerea unor rezultate ştiinţifice de impact, competitive pe plan global, în scopul creşterii vizibilităţii internaţionale a cercetării naționale şi a transferului ulterior al rezultatelor cercetării în practica socio-economică;
  • Sporirea cunoașterii cu potențial de valorificare și lărgire a orizontului de aplicare.

 

3. Prioritățile și direcțiile strategice

      I. Sănătate

1) Maladiile netransmisibile – prevenție, diagnostic și tratament personalizat

2) Malformațiile congenitale chirurgicale la copii – optimizarea tehnicilor de diagnostic antenatal, postnatal prin tehnici imagistice, bioumorale, histopatologice și de tratament personalizat

3) Maladiile transmisibile- supravegherea epidemiologică, măsuri de control și răspuns

4) Prognozare, diagnostic, tratament personalizat al sechelelor COVID-19

5) Preparate farmaceutice noi din materie primă locală (autohtone)

6) Crearea, menținerea și fortificarea dirijată a sănătății somatice și psihice, algoritme și metode

7) Supravegherea și controlul rezistenței la preparatele antimicrobiene

8) Medicina personalizată

9) Cercetarea problemelor cu impact asupra tendințelor demografice în Republica Moldova (medicină reproductivă, sănătatea mamei și copilului, geriatria)

10) Studiul complex al impactului factorilor de mediu și sociali asupra stării de sănătate a populației și dezvoltarea metodelor de atenuare

 

   II. Agricultură durabilă, securitate alimentară

1) Securitatea alimentară și siguranța alimentelor

2) Managementul durabil al ecosistemelor agricole

3) Tehnologii noi de procesare a materiilor prime agricole

4) Soiuri, rase, linii și hibrizi de plante și animale performante pentru agricultură și alimentație

5) Securitatea sanitar-veterinară și bunăstarea animalelor

6) Tehnologii de valorificare a deșeurilor agroalimentare

7) Agricultura 4.0

8) Tehnologii inovative de creștere, alimentație și exploatare a animalelor și păsărilor

 

 III. Biotehnologii și Protecția Mediului

1) Securitatea ecologică: impactul factorilor biotici și abiotici asupra mediului și societății

2) Deșeuri, materiale plastice și poluanți

3) Conservarea biodiversității

4) Transport ecologic și mobilitate urbană inteligentă

5) Infrastructură și clădiri eficiente energetic

6) Tehnologii agricole și industriale fără emisii

7) Monitoring-ul ecosistemelor acvatice și terestre

8) Protecția și conservarea biodiversității

9) Rezistență sectorială la schimbările climatice

10) Biotehnologii pentru diverse arii de aplicare

 

 IV. Provocări societale

1) Competitivitate economică

2) Migrația, diaspora și schimbările sociodemografice

3) Procesele social-politice actuale: tendințe, paradigme, perspective

4) Securitatea națională: aspecte geopolitice și informaționale

5) Inovații sociale

6) Valorificarea capitalului uman și social

7) Valorificarea patrimoniului național

8) Combaterea sărăciei și vulnerabilitatea energetică

9) Tehnologii și produse educaționale inovative

10) Educația pentru dezvoltarea durabilă

11) Dezvoltarea sustenabilă a spațiului rural

12) Competitivitate ecologică și de produs pe ramuri

13) Competitivitate tehnologică și de produs pe ramuri

 

    V. Tehnologii inovative, energie sustenabilă, digitalizare

1) Tehnologii și produse inovative

2) Nanotehnologii și materiale inteligente

3) Energie sigură și tehnologii eficiente energetic

4) Tehnologia informației, comunicațiilor și dezvoltarea digitală

5) Cercetări fundamentale în fizică, chimie, matematică

6) Securitate energetică și cibernetică

7) Stocarea energiei și tranziția către o energie curată

 

4. Condițiile de participare

4.1  Beneficiarii finanțării proiectelor sunt organizațiile de drept public din domeniile cercetării și inovării, în conformitate cu art. 95, 96 din Codul cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova nr. 259/2004; pct. 3, 6, 19 din Hotărârea Guvernului nr. 382/2019 privind aprobarea Metodologiei de finanțare a proiectelor din domeniile cercetării și inovării.

 

Condiții înaintate față de organizații:

a)  organizația să nu fie declarată conform legii în stare de insolvabilitate sau conturile sale bancare să nu fie blocate conform unei hotărîri judecătorești irevocabile;

b)  organizația să dispună de dreptul de a desfășura activitate de cercetare și inovare în baza actului de constituire/statutului;

c)  organizația să nu fi încălcat prevederile altui contract de finanțare a proiectelor din domeniile cercetării și inovării încheiat anterior.

 

Condiții înainatate față de conducătorul de proiect:

a)  deține titlul de doctor sau doctor habilitat în științe, angajat în cadrul unei instituții de cercetare din Republica Moldova;

b)  deține experiență de cercetare, demonstrată printr-un parcurs calitativ ascendent (de cel puțin 10 ani).

 

4.2  În cadrul proiectului poate participa o singură persoană sau un grup de cel mult 3 persoane, incluzând după caz: cercetători științifici cu experiență, doctoranzi, masteranzi atrași de tema propusă pentru cercetare.

4.3  Una și aceeași persoană nu poate participa în calitate de conducător în mai mul de o propunere de proiect în cadrul concursului.

4.4  Participantul va prezenta baza tehnico-materială a laboratorului sau centrului în care se vor efectua cercetările şi va corespunde cerinţelor privind pregătirea cadrelor ştiinţifice.

4.5  Este interzisă depunerea de proiecte care au în vedere activităţi deja finanţate sau în curs de finanţare din alte surse naţionale şi/sau străine.

4.6  Propunerile de proiect vor prezenta clar şi explicit rezultatele preconizate, inclusiv descrierea perspectivelor colaborării naționale și internaționale în scopul participării la programele europene de cercetare și inovare.

4.7  Propunerile de proiect care nu vor respecta condițiile concursului vor fi declarate neeligibile și se vor elimina din concurs.

4.8  Se va exclude orice tip de modificare sau de îmbunătăţire a propunerii de proiect după depunerea dosarului la concurs.

 

5. Durata de implementare a proiectului

Durata de implementare a unui proiect este 18 luni

 

6. Bugetul proiectului

6.1  Bugetul alocat prezentei competiții estede 6 milioane lei care vor fi repartizate pe priorități și direcții strategice, în conformitate cu rezultatele concursului dintre care:

a) 2 milioane lei pentru anul 2024;

b) 4 milioane lei pentru anul 2025.

6.2  Finanțarea pentru implementarea proiectului va constitui până la 300 mii lei per proiect, pentru toată perioada de implementare

6.3  Volumul mijloacelor financiare necesare pentru implementarea proiectului se determină de conducătorul proiectului și economistul/contabilul organizației-executor, care sunt responsabili de corectitudinea calculelor la estimarea costului proiectului și a cheltuielilor pentru activități individuale.

 

NOTĂ:

a) Responsabilitatea pentru utilizarea conformă a mijloacelor bugetare alocate revine organizației-executoare și conducătorului de proiect.

b) Devizul de cheltuieli va specifica repartizarea sumei din bugetul de stat conform codurilor economice a clasificației bugetare, iar calculele se vor argumenta prin estimări (descifrări).

 

7. Categoriile de cheltuieli eligibile

Din bugetul de stat și cofinanțare (după caz) sunt eligibile următoarele cheltuieli de bază:

1. Remunerarea personalului care face parte din echipa de cercetare cu respectarea limitelor prevăzute de legislația în sectorul bugetar și cadrul legislativ și normativ aferent:

cod economic 222930 – servicii de cercetări științifice contractante,

cod economic 281600- alte cheltuieli contractante cu persoane fizice (din afara instituției);

 

2. Achiziționarea serviciilor aferente proiectului de cercetare. Achiziționarea serviciilor se efectuează în bază de contract cu o persoană juridică cu specificarea detaliată a serviciilor ca (cantitate, preț per unitate și total):

cod economic 222710 și codul economic 222720 - efectuarea deplasărilor în interes de serviciu peste hotare și în țară conform actelor normative în vigoare.

cod economic 222810 servicii medicale,

cod economic 222910- editarea și publicarea monografiilor, cărților,

cod economic 222999- publicarea articolelor științifice,

   

3. Alte cheltuieli:

cod economic 281900 - taxa de participare la evenimente,

cod economic 317110 - active nemateriale - cheltuieli legate de obținerea brevetelor,

cod economic 335110 - procurarea materiei prime, materialelor consumabile, inclusiv reactive, animale, inventar de laborator necesare pentru efectuarea experiențelor în scopul realizării proiectului.

 

8. Categoriile de cheltuieli neeligibile

a) cheltuielile pentru menținerea și dezvoltarea infrastructurii publice din domeniile cercetării și inovării utilizate în cadrul proiectului;

b) cheltuielile de salarizare a personalului administrativ, financiar administrativ (contabil) și tehnic.

 

9.  Lista actelor din care constă dosarul de proiect

9.1  Formularul tip se completează on-line (pentru informație introductivă DESCARCĂ AICI)

9.2  CV-ul conducătorului de proiect

9.3  Programul de realizare DESCARCĂ AICI

9.4  Planul de realizare  DESCARCĂ AICI

9.5  Devizul de cheltuieli cu descifrări aparte pentru anul 2024 și anul 2025; DESCARCĂ AICI

9.6  Declarație de confirmare a eligibilității; DESCARCĂ AICI

 

Notă: Actele necesare pentru dosarul de proiect vor fi încărcate cu semnăturile și parafele de rigoare.

 

10.  Procedura de depunere a propunerii de proiect

Propunerea de proiect împreună cu actele din care constă dosarul de proiect se depun online în platforma web a ANCD:

https://intranet.ancd.gov.md/ro/coordinator/register(formularul propunerii de proiect se completează în platformă, iar documentele suplimentare semnate și ștampilate se încarcă în platformă).

 

Pentru propunerile de proiecte declarate câștigătoare, la etapa de contractare, propunerea de proiect pe suport de hârtie se prezintă în original într-un singur exemplar la sediul Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare, bd. Stefan cel Mare și Sfânt nr. 180, et. 11, bir. 1102.

 

11.  Termenul limită de depunere a dosarelor este:  08.04.2024, ora 17.00.

 

12.  Criteriile de evaluare a propunerilor de proiect sunt:

1. Relevanța tehnico-științifică și excelența proiectului;

2. Impactul socio-economic potențial al proiectului corelat cu rezultatele scontate și rentabilitatea;

3. Programul de realizare a activităților în cadrul proiectului, termenele și costurile solicitate (inclusiv indicatorii monitorizați – livrabilele măsurabile);

4. Componența echipei de cercetare/ Calitatea științifică a conducătorului de proiect.

 

În cazul în care mai multe propuneri de proiecte în concurs din cadrul aceleiași priorități strategice au acumulat un număr egal de puncte, Consiliul Agenției va acorda prioritate propunerilor care vor avea un impact socio-economic mai semnificativ al cercetărilor la nivel național și internațional.

 

Rezultatele expertizei propunerilor de proiecte se fac publice pe pagina web oficială  ancd.gov.md.

 

13.  Calendarul concursului

ActivitateaTermeni estimativi
Dezbaterea publică asupra pachetului de informații19.02.2024
Lansarea concursului05.03.2024
Termenul limită pentru înaintarea dosarelor08.04.2024
Publicarea informației privind eligibilitatea/neeligibilitatea dosarelor15.04.2024
Expertiza propunerilor de proiecteMai 2024
Expedierea fișelor de evaluare conducătorilor de proiecte pentru formularea comentariilorMai 2024
Evaluarea de către panelul de experțiMai 2024
Publicarea rezultatelor expertizeiMai 2024
Validarea rezultatelor expertizei de către Consiliul ANCD și aprobarea finanțăriiMai 2024
Contractarea proiectelor de cercetare și inovare01.06.2024

 

14.  Documentele instructive (partea tehnică și partea financiară).

14.1  Fișa de evaluare (vizualizare AICI);

14.2 HG nr.1049 din 21.12.2023cu privire la Programul Național în domeniile cercetării și inovării pentru anii 2024-2027 (vizualizare AICI);

14.3 HG 382/2019 cu privire la Metodologia de finanțare a proiectelor din domeniile cercetării și inovării (vizualizare AICI).

 

15.  Date de contact:

m. Chişinau, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 180

Direcția proiecte de cercetare: tel. (022) 23-23-06 și (022) 27-35-45

Suport tehnic: tel. 022 23-78-26

e-mail: valentina.tcaci@ancd.gov.md

Telefon: 
(022) 23-23-06 și (022) 27-35-45
Email: 
valentina.tcaci@ancd.gov.md
Termen limită: 
Luni, Aprilie 8, 2024 - 17:00