Actualizat la: 29.11.2024

CONCURSUL PROIECTELOR DE TRANSFER TEHNOLOGIC PENTRU ANII 2024-2025

Proiect de transfer tehnologic – proiect care include activități de punere în aplicare a rezultatelor inovării în scopul obținerii produselor și serviciilor noi, al sporirii performanțelor, precum și al îmbunătățirii eficienței acestora.

 

1. Propunerile de proiecte vor fi elaborate în următoarele priorități:

Prioritatea I. SĂNĂTATE

1) Direcția strategică: Maladiile netransmisibile – prevenție, diagnostic și tratament personalizat;

2) Direcția strategică: Malformațiile congenitale chirurgicale la copii – optimizarea tehnicilor de diagnostic antenatal, postnatal prin tehnici imagistice, bioumorale, histopatologice și de tratament personalizat;

3) Direcția strategică: Maladiile transmisibile- supravegherea epidemiologică, măsuri de control și răspuns;

4) Direcția strategică: Prognozare, diagnostic, tratament personalizat al sechelelor COVID-19;

5) Direcția strategică: Preparate farmaceutice noi din materie primă locală (autohtone);

6) Direcția strategică: Crearea, menținerea și fortificarea dirijată a sănătății somatice și psihice, algoritme și metode;

7) Direcția strategică: Supravegherea și controlul rezistenței la preparatele antimicrobiene;

8) Direcția strategică: Medicina personalizată;

9) Direcția strategică: Cercetarea problemelor cu impact asupra tendințelor demografice în Republica Moldova (medicină reproductivă, sănătatea mamei și copilului, geriatria);

10) Direcția strategică: Studiul complex al impactului factorilor de mediu și sociali asupra stării de sănătate a populației și dezvoltarea metodelor de atenuare.

 

Prioritatea II. AGRICULTURĂ DURABILĂ, SECURITATE ALIMENTARĂ

1) Direcția strategică: Securitatea alimentară și siguranța alimentelor;

2) Direcţia strategică: Managementul durabil al ecosistemelor agricole;

3) Direcţia strategică: Tehnologii noi de procesare a materiilor prime agricole;

4) Direcţia strategică: Soiuri, rase, linii și hibrizi de plante și animale performante pentru agricultură și alimentație;

5) Direcţia strategică: Securitatea sanitar-veterinară și bunăstarea animalelor;

6) Direcţia strategică: Tehnologii de valorificare a deșeurilor agroalimentare;

7) Direcţia strategică: Agricultura 4.0;

8) Direcţia strategică: Tehnologii inovative de creștere, alimentație și exploatare a animalelor și păsărilor.

 

Prioritatea III. BIOTEHNOLOGII ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

1) Direcţia strategică: Securitatea ecologică: impactul factorilor biotici și abiotici asupra mediului și societății;

2) Direcţia strategică: Deșeuri, materiale plastice și poluanți;

3) Direcţia strategică: Conservarea biodiversității;

4) Direcţia strategică: Transport ecologic și mobilitate urbană inteligentă;

5) Direcţia strategică: Infrastructură și clădiri eficiente energetic;

6) Direcţia strategică: Tehnologii agricole și industriale fără emisii;

7) Direcţia strategică: Monitoring-ul ecosistemelor acvatice și terestre;

8) Direcţia strategică: Protecția și conservarea biodiversității;

9) Direcţia strategică: Rezistență sectorială la schimbările climatice;

10) Direcţia strategică: Biotehnologii pentru diverse arii de aplicare.

 

Prioritatea IV. PROVOCĂRI SOCIETALE

1) Direcţia strategică: Competitivitate economică;

2) Direcţia strategică: Migrația, diaspora și schimbările sociodemografice;

3) Direcţia strategică: Procesele social-politice actuale: tendințe, paradigme, perspective;

4) Direcţia strategică: Securitatea națională: aspecte geopolitice și informaționale;

5) Direcţia strategică: Inovații sociale;

6) Direcţia strategică: Valorificarea capitalului uman și social;

7) Direcţia strategică: Valorificarea patrimoniului național;

8) Direcţia strategică: Combaterea sărăciei și vulnerabilitatea energetică;

9) Direcţia strategică: Tehnologii și produse educaționale inovative;

10) Direcţia strategică: Educația pentru dezvoltarea durabilă;

11) Direcţia strategică: Dezvoltarea sustenabilă a spațiului rural;

12) Direcţia strategică: Competitivitate ecologică și de produs pe ramuri;

13) Direcţia strategică: Competitivitate tehnologică și de produs pe ramuri.

 

Prioritatea V. TEHNOLOGII INOVATIVE, ENERGIE SUSTENABILĂ, DIGITALIZARE

1) Direcţia strategică: Tehnologii și produse inovative;

2) Direcţia strategică: Nanotehnologii și materiale inteligente;

3) Direcția strategică: Energie sigură și tehnologii eficiente energetic;

4) Direcția strategică: Tehnologia informației, comunicațiilor și dezvoltarea digitală;

5) Direcția strategică: Cercetări fundamentale în fizică, chimie, matematică;

6) Direcția strategică: Securitate energetică și cibernetică;

7) Direcția strategică: Stocarea energiei și tranziția către o energie curată.

 

2. Cuantumul total al mijloacelor financiare este 7.500,0 mii lei, ce vor fi repartizați pe prioritățile și direcțiile strategice sus-menționate, în conformitate cu rezultatele concursului. În cazul neatingerii plafonului alocat, sursele financiare disponibile pot fi alocate pentru alte concursuri.

 

     3. Condițiile de participare la concurs

3.1 Cofinanțarea din surse proprii în proporție de cel puțin 50% din costul proiectului este obligatorie.

3.2 Beneficiarul finanțării poate fi o organizație publică sau privată din Republica Moldova care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare conform actului de constituire/statutului. Aceași organizație poate depune mai multe propuneri de proiecte.

3.3 Proiectele de transfer tehnologic se implementează în parteneriat între o organizație din domeniile cercetării și inovării din Republica Moldova, care transferă cunoștințe și tehnologii obținute de pe urma cercetării științifice și/sau dezvoltării tehnologice, inclusiv ce rezultă din utilizarea obiectelor de proprietate intelectuală (brevete de invenții, modele industriale, topografie a circuitelor integrate, know-how etc.), și una sau mai multe organizații partenere naționale și/sau internaționale.

3.4 Este interzisă depunerea de proiecte în care  unele activități au fost deja finanțate sau sunt în curs de finanțare din alte surse;

3.5 Condițiile pentru participarea la concursul de proiecte sunt:

1) organizația dispune de dreptul de a desfășura activitatea de cercetare și dezvoltare în baza actului de constituire/statutului;

2) organizația nu este declarată conform legii în stare de insolvabilitate și conturile sale bancare nu sunt blocate, conform unei hotărâri judecătorești irevocabile;

3) organizația nu are restanțe la bugetul public național cu termenul de scadență expirat;

4) organizația nu a încălcat prevederile altui contract de finanțare a proiectelor din domeniile cercetării și inovării încheiat anterior;

5) organizația nu a încălcat prevederile cadrului normativ în timpul participării la alte concursuri și/sau implementării proiectelor de cercetare și transfer tehnologic.

3.6 Cuantumul maxim pentru un proiect de transfer tehnologic nu va depăși valoarea de 1.000.000 lei din bugetul de stat. Finanțarea de la bugetul de stat solicitată nu va depăși 50% din valoarea totală a proiectului. În perioada de realizare a proiectului cofinanțarea pentru fiecare etapă va fi realizată din alte surse decât cele bugetare înainte de efectuarea tranșei din bugetul de stat.

3.7 Durata de implementare a proiectului este de 18 luni.

3.8 În calitate de conducător al propunerii de proiect poate fi persoana, care confirmă relevanța experienței la propunerea înaintată prin lucrările științifice publicate și/sau alte activități științifice și practice din ultimii 5 ani. Conducătorul de proiect se angajează prin contract individual de muncă și poartă răspundere personală pentru realizarea proiectului conform contractului de finanțare a proiectului și contractului de muncă.

3.9 Una și aceiași persoană nu poate participa în calitate de conducător de proiect în mai mult de o propunere de proiect în cadrul concursului. Persoana este în drept să participe în calitate de conducător de proiect în alte concursuri lansate.

3.10 Personalul de conducere al organizației din domeniile cercetării și inovării este în drept să fie în calitate de conducător de proiect sau membru al echipei cu norma maximă 0,5.

3.11 Categoriile de cheltuieli eligibile reflectate în bugetul propunerii de proiect de transfer tehnologic: Devizul se va întocmi pe toată suma cheltuielilor (din bugetul de stat și cofinanțare), cu indicarea separată a acestora, conform codurilor economice a clasificației bugetare.

 

Din suma totală solicitată din bugetul de stat:

a) cod economic 222710 Deplasări de serviciu în interiorul țării – până la 5%;

cod economic 222720 Deplasări de serviciu peste hotare – până la 5%;

cod economic 222910 Servicii de editare - nu se acceptă suma mai mare de 30,0 mii lei pentru editarea unei monografii și mai mare de 5,0 mii lei pentru alte tipuri de publicații, cu excepția articolelor științifice în reviste internaționale;

codul economic 222920 Servicii de protocol – cheltuielile se stabilesc pentru organizarea evenimentelor în baza Hotărârii Guvernului nr.1151 din 02.09.2002 despre aprobarea Regulamentului cu privire la normativele de cheltuieli pentru desfășurarea conferințelor, simpozioanelor etc. – conform necesităților proiectului;

cod economic 222930 Servicii de cercetări științifice contractate - remunerarea în bază de contracte a personalului care face parte din echipa de cercetare și ocupă funcții instituite în structura autorităților/instituțiilor, cu respectarea limitelor prevăzute de legislația în sectorul bugetar și cadrul legislativ și normativ aferent;

cod economic281600 Alte cheltuieli în bază de contracte cu persoane fizice – cheltuielile aferente contractelor individuale de muncă cu persoanele fizice, care nu ocupă funcții instituite în structura autorităților/instituțiilor;

 

Pentru codurile economice 222930 și 281600 se aplică limita de– până la 30%, inclusiv impozitele achitate de angajator.

cod economic 222999 Servicii neatribuite altor alineate - servicii conexe proiectului, cu argumentarea acestora în strictă legătură cu propunerea de proiect - conform necesităților proiectului;

 

b) cod economic 314110 Procurarea mașinilor și utilajelor - achiziționarea echipamentelor tehnologice implicate în crearea de bunuri și servicii finale – conform necesităților proiectului;

 

c) cod economoc 317110Procurarea activelor nemateriale – achiziționarea licențelor și programelor de calculator, crearea paginilor web noi destinate proiectelor de transfer tehnologic - conform necesităților proiectului;

 

Echipamentele tehnologice neutilizate anterior și activele nemateriale procurate cu aportul finanțării din bugetul de stat vor fi luate la evidență contabilă și vor rămâne în proprietatea contractorilor.

 

d) cod economic 335110 Procurarea materialelor pentru scopuri științifice - procurarea materiei prime, materialelor consumabile, inclusiv reactive, animale, inventar de laborator necesare pentru efectuarea experiențelor în scopul realizării proiectului – conform necesităților proiectului.

 

3.12 Cofinanțarea este considerată eligibilă pentru tipurile de cheltuieli indicate în p.3.11 fără procentaj anumit, în dependență de necesitățile propunerii de proiect.

3.13 Categoriile de cheltuieli neeligibile de a fi reflectate în bugetul propunerii de proiect de transfer tehnologic:

a) cheltuielile pentru menținerea și dezvoltarea infrastructurii publice din domeniile cercetării și inovării utilizate în cadrul proiectului (cheltuieli de regie, locațiune, reparație, servicii de telefonie mobilă, servicii informaționale, pază etc) și cheltuielile de salarizare a personalului administrativ, financiar-contabil și tehnic;

b) alte cheltuieli decât cele menționate în p.3.11.

3.14 Toate articolele de cheltuieli vor fi descifrate şi anexate la devizul de cheltuieli:

a) lista nominală a executorilor, cu indicarea normei de muncă, remunerării lunare şi a categoriilor de salariaţi;

b) listele utilajului, materialelor etc., cu indicarea potențialilor furnizori și prețurilor reglementate de aceștia în vigoare la momentul elaborării cererii de finanțare.

3.15 Volumul mijloacelor financiare se determină de conducătorul proiectului, conducătorul și contabilul (economistul) organizației ce depune propunerea de proiect, care sunt responsabili de corectitudinea calculelor la estimarea costului proiectului.

3.16 Volumul mijloacelor financiare pentru fiecare etapă din Planul calendaristic de realizare a proiectului se determină pe fiecare trimestru. Suma solicitată din bugetul de stat nu va depăși suma cofinanțării pentru fiecare etapă. Se va ține cont de necesitatea confirmării cofinanțării din surse private în volum indicat pentru una sau mai multe etape înaintea efectuării tranșelor din bugetul de stat. Cheltuielile din cofinanțare vor fi confirmate prin prezentarea documentelor ce atestă efectuarea plăților și recepționarea bunurilor/serviciilor: ordin de plată, bon de casă, contract, factură, declarație vamală, alte documente după caz. La solicitarea tranșei din bugetul de stat se vor anexa documentele ce confirmă intenția de efectuare a cheltuielilor: ordine de angajare sau contracte de muncă, contracte pentru bunuri și servicii, invoice, cont de plată, alte documente după caz. Fiecare tranșă din bugetul de stat va fi confirmată prin raport la sfârșit de fiecare trimestru. În cazul în care cofinanțarea se confirmă în sumă mai mică decât cea planificată pentru anumită etapă, suma tranșei din bugetul de stat va fi diminuată proporțional. Cofinanțarea urmează să fie confirmată integral la sfârșitul trimestrului al treilea, după care urmează plata finală din bugetul de stat.

3.17 Cheltuielile sunt eligibile după negocierea, semnarea și înregistrarea contractului de Autoritatea Contractantă.

3.18 Se  va  exclude  orice  tip  de  modificare  sau  de  îmbunătățire  a  propunerii  în  sine  după depunerea  dosarului  la  concurs. Propunerile  de  proiecte care  nu  vor  respecta condițiile concursului, vor fi declarate neeligibile.

3.19 În cazul prezentării informațiilor eronate, propunerile de proiecte vor fi declarate neeligibile.

3.20 Toate câmpurile trebuie să fie completate în Formularul propunerii de proiect, la care se vor anexa actele prevăzute în p.4.

 

       4. Lista actelor din care constă propunerea de proiect:

4.1  Formularul-tip al propunerii de proiect - se depune online (pentru studiere descarcă AICI);

4.2  Declarația de confirmare a eligibilității potențialilor contractori în realizarea proiectului (descarcă AICI);

4.3  Declarația de confirmare a eligibilității potențialilor cofinanțatori în realizarea proiectului (descarcă AICI);

4.4  Copia actului de constituire sau statutului organizației aplicante;

4.5  Acord de parteneriat, în cazul parteneriatelor (descarcă AICI);

4.6  Copia brevetului ce atestă invenția propusă spre implementare (opțional);

4.7  Certificat sau extras din sistem privind lipsa sau existența restanțelor la bugetul public național (pentru ambii parteneri);

4.8  Bilanț contabil pentru anul precedent;

4.9  Fișa informativă a propunerii de proiect - se încarcă în platformă în WORD (descarcă AICI);

4.10  CV conducătorului de proiect și membrilor echipei.

 

5. Modalitatea de prezentare a dosarului:

Formularul-tip al propunerii de proiect și documentele suplimentare din p.4 se depun online în platforma web a ANCD: https://intranet.ancd.gov.md/ro/coordinator/register (formularul propunerii de proiect se completează în platformă, iar documentele suplimentare semnate și ștampilate se încarcă în platformă) până la data limită de depunere. Fișa informativă a propunerii de proiect se încarcă în platformă în format Word.

 

Pentru propunerile de proiecte declarate câștigătoare, la etapa de contractare, propunerea de proiect pe suport de hârtie se prezintă în original într-un singur exemplar la sediul Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare, bd. Stefan cel Mare și Sfânt nr. 180, et. 11, bir. 1100.

 

Versiunea electronică a propunerii de proiect trebuie să fie identică cu versiunea de pe hârtie.

 

6. Termenul  limită de depunere a propunerilor de proiect:

Termenul-limită de depunere a propunerilor de proiecte (doar în versiunea electronică) este 08.04.2024, ora:17:00.

Propunerile de proiecte depuse după termenul limită stabilit nu se examinează de către Agenție.

Agenția va acorda asistență și consultanță privind exigențele tehnice de completare a formularelor și va răspunde la orice solicitare de clarificări în cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii solicitării de către participant, însă nu mai târziu decât cu 5 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru depunerea propunerilor de proiect. În procesul de acordare a asistenței și consultanței, Agenția nu se va implica în elemente de conținut de natură să afecteze corectitudinea concursului.

 

7. Criteriile de expertiză a propunerilor de proiect sunt:

7.1 Relevanța și excelența tehnico-științifică;

7.2 Impactul socio-economic  potențial  al  proiectului  corelat  cu  rezultatele  scontate și rentabilitatea;

7.3 Programul de realizare a activităților în cadrul proiectului, termenele și costurile solicitate;

7.4 Excelența echipei de cercetare.

 

8. Calendarul concursului

Activitatea

Termen limită

Publicarea pachetului de informații pentru dezbateri publice

19.02.2024

Recepționarea propunerilor la pachetul de informații

04.03.2024

Publicarea anunțului concursului

05.03.2024

Recepționarea propunerilor de proiecte

08.04.2024

Anunțarea rezultatelor examinării eligibilității

15.04.2024

Expertizarea propunerilor de proiecte

Mai 2024

Expedierea fișelor de evaluare conducătorilor de proiecte pentru formularea comentariilor

Mai 2024

Evaluarea de către panelul de experți

Mai 2024

Publicarea rezultatelor expertizei

Mai 2024

Contestarea rezultatelor expertizei

Mai 2024

Validarea proiectelor pentru finanțare și aprobarea finanțării

Mai 2024

Contractarea

01.06.2024

 

9. Documentele instructive (partea tehnică și partea financiară).

9.1 Fișa de evaluare (vizualizare AICI);

9.2 HG nr.1049 din 21.12.2023cu privire la Programul Național în domeniile cercetării și inovării pentru anii 2024-2027 (vizualizare AICI);

9.3 HG 382/2019 cu privire la Metodologia de finanțare a proiectelor din domeniile cercetării și inovării (vizualizare AICI).

 

10. Date de contact:

Pentru informații privind condițiile concursului, tel.:  067733091, 022 – 27-04-45.

Pentru suport tehnic privind platforma online, tel.: 022 – 23-78-26.

Telefon: 
022 – 27-04-45, 067733091
Termen limită: 
Luni, Aprilie 8, 2024 - 17:00